Viață simplă

Ultimele luni, pe scurt

După o îndelungată absență, m-am decis să nu renunț la scrisul pe blog, și să caut să resuscitez cumva abilitățile scriitoricești. Deci, la treabă cu mine.

Evenimente importante de marcat în această absență: încă un copil, înțărcarea Emmei, mutarea la căsuța noastră proprie, o perioadă mai întunecată emoțional și … cam atât ca milestones.

Am rămas însărcinată după multe luni de stres și încercări, și la jumătatea lui Noiembrie vom spune bun-venit celui de-al doilea copil, încă o fetiță care să râdă și să tropăie prin casă. Emma nu cred că conștientizează prea bine ce înseamnă o surioară, dar e foarte încântată de idee. În ultima vreme, în special de când sarcina a început să fie mai pronunțată, Emma a devenit foarte agățată de mine și de Marius, și are nevoie de mult mai multă atenție și momente de atașament. Încă nu știm cum o să soluționăm problemele legate de apariția unui nou-născut mic, dependent și epuizant fără să trecem prin mari crize de gelozie, sau, dacă trecem, cum să le soluționăm. O să vă povestesc când va fi vremea.

Până atunci, al doilea punct pe listă, înțărcarea Emmei, despre care am scris mai mult aici.

Mutarea, din nou, așa se nimerește că noi numai în Noiembrie ne trezim să ne mutăm, și anul acesta nu face excepție. După îndelungi căutări și decizii și dezbateri, am renunțat să ne mai căutăm o casă a noastră, eu am renunțat la fantezia de a avea curte, și ne-am resemnat la căutarea unui apartament. Am constatat rapid că în bugetul nostru Clujul nu prea încape – multe săptămâni am căutat un apartament cu 3 camere, fără prea multe alte pretenții, și efectiv nu am găsit mai nimic. După câteva luni am realizat că devin destul de obsedată de ideea asta, deja săltase undeva foarte, foarte sus, top 3 în prioritățile mele, și mă consuma teribil.

Așa că într-o zi am renunțat să mai caut, am renunțat să mă mai las acaparată de ideea asta, care deja genera multă nemulțumire și anxietate. La două săptămâni după asta mi-a apărut pe Facebook un anunț de o casă care părea tare drăguță, peste bugetul nostru, într-o zonă la care nu ne-am gândit – tot în afara Clujului un pic, tot pe deal, lângă pădure, și am zis să i-o trimit lui Marius așa, ca idee. Restul e istorie – proprietarii au lăsat din preț destul de mult, lucrurile au mers bine și cu banca, și în general am văzut cum pur și simplu parcă această frumoasă căsuță a așteptat să o găsim.

Despre acea perioadă mai întunecată, un low emoțional, să zic așa, voi elabora în următoarea postare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *