Provocare la citit, Viață simplă

Review: O biografie

Aici am trișat puțin, pentru că  nu e chiar o biografie, e o autobiografie a unui personaj foarte interesant într-un moment istoric complex, într-un punct geografic crucial. „Gardens of Stone: My Boyhood in the French Resistance”, scrisă de Stephen Grady, și, cum reiese din titlu, descrie viața lui de când era doar un băiat, apoi implicarea lui pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, până când s-a terminat.

Capitolele sunt în ordine cronologică, cu perioada în care întâmplările descrise au avut loc, în loc de titlu. Stephen Grady, având un tată englez și o mamă franțuzoaică, a trăit în Nieppe, Franța, la granița cu Belgia, oraș care a căzut sub ocupație germană în Iunie 1940, când Stephen avea numai 15 ani. Cartea descrie amănunțit și cu o claritate suprinzătoare amintiri ale autorului din familie, de la școală, și apoi implicarea lui în Rezistența Franceză. Greu de lăsat din mână, proiecția vieții personale pe scena tragică și sângeroasă a WWII, aduce mai aproape istoria și umanizează cifre, statistici și fapte îndosariate.

Personal, a fost înduioșător să citesc cum, doar un băiat fiind, Grady și alții ca el au luptat cu toate resursele lor împotriva regimului brutal și crud al nazismului. Deși eforturile lor se poate să nu fi influențat în mare măsură războiul, pentru ei personal însemna că în fiecare zi își riscau viața pentru două cauze: să saboteze misiunile germane și să salveze piloții americani, canadieni și englezi care aterizau pe teritoriul inamic. Slujba lui Grady, fiind vorbitor de limbă engleză, era să testeze acești piloți ca nu cumva vreun spion german să se infiltreze în Rezistență. Am găsit că este tragic că sacrificii ca ale lor nu au rămas în amintirea publică, și tragic că omul poate deveni atât de crud, nemilos, inuman, cu semenul lui.

Cartea este scrisă de Michael Wright, la 70 de ani după întâmplările relatate, bazată pe povestirile și amintirile lui Stephen Grady, retras în Grecia ca pilor RAF pensionat. Wright explică faptul că „a făcut tot posibilul să rămână cât mai aproape de adevăr” și că a încercat să relateze „nu neapărat exact ce au spus oamenii, ci ceea ce au vrut să spună.” Nu putem ști, deci, dacă toate întâmplările din carte sunt reale, sau dacă detaliile vieții de familie au fost modificate sau inventate, dar, oricum, cartea merită citită și vă va ține în suspans pe tot parcursul ei.

Apropo de homeschooling, poate fi una dintre cărțile folosite de Unit Studies pe Al Doilea Război Mondial, fiind o lectură captivantă și foarte personală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *