Oameni speciali, Viață simplă

Radu

După un mare blocaj, încerc aici un atentat de postare care sper să „deblocheze” un pic mintea și degetele mele.

Blocajul are legătură cu un deces al unei persoane foarte dragi și apropiate mie, eveniment pe care încă îl rumeg, îl procesez, încă învăț să trăiesc cu un gol. Dar pământul tot se învârte, oricât de tare aș ameți eu, așa că trebuie să învăț să mă învârt și eu pe ritm.

Am încercat de multe ori să mai scriu, dar am simțit că până nu scriu despre Radu, nu pot să scriu despre altceva.

Radu e fratele meu cel mai mare. Radu e unul din cei mai buni prieteni ai mei, care m-a cunoscut cum puțini o fac. Mai mult decât atât, Radu a investit în mine, a mă cunoaște în devenirea mea ca adult, ca femeie, ca soție, ca mamă – a investit în sănătatea mea mintală și emoțională și în creșterea mea spirituală. El știa cum arăt pe dinăuntru.

Ne scriam zilnic, rar a fost o zi în care să nu schimbăm măcar câteva vorbe, o rețetă, o glumă, un TedTalk. Aveam multe în comun, începând de la cafea, cărți, ciocolată, gătit, până la pasiunea pentru oameni, psihologie, relații, misiune. Radu a îndeplinit în viața mea un rol de echilibru emoțional, de tovarăș și confident, și o perioadă m-am gândit că nu pot să îmi continui drumul fără el, așa, ca și cum aș trăi numai pe trei sferturi.

V-am spus, Radu știa cum arăt pe dinăuntru, și nu-l deranjau defectele și limitele mele, dar mă provoca constant să mă schimb. Dacă nu direct, îl admir atât de mult, încât îmi doream să fiu ca el – să citesc cărțile pe care le citește el, să ascult muzica pe care o ascultă el, să adopt ideile lui despre oameni și despre viață.

Dar acum Radu nu mai e aici cu mine și pun un picior înaintea celuilalt și învăț să trăiesc cu cicatrice pe inimă. Pierderea nu e ceva care se termină la un moment dat, e mai mult ca un companion: câteodată tăcut și palid, alteori urlând la tine și amenințând să îți scoată inima din piept, dar prezent.

Atât am vrut să vă zic. Mâine se împlinesc 5 luni de când s-a desprins de pământ, și am vrut să marchez cumva asta.

La revedere, sweetheart, abia aștept să ne ținem din nou de mână!

 

1 thought on “Radu

  1. Scumpa Roxi, ti-am citit postarea asta de cel putin 3 ori… Pe banca intr-un parc… Mi-au inghetat mainile pe telefon, dar cred c-o sa mai stau… si-o s-o mai citeac de vreo 3 ori cel putin… Multumesc ca ai deschis o fereastra in sufletul tau si ai scris-o. Stiu ca nimeni niciodata n-o sa-l poata inlocui pe Radu…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *