Fiind părinte, Viață simplă

Anxietatea de separare și cum o tratez

Voi ați auzit de anxietatea de separare?

Dacă sunteți părinți, sigur ați auzit. Adică ați citit, atunci când bebe avea vreo șapte luni și dintr-un îngeraș vesel și prietenos s-a transformat într-o alarmă înlăcrimată de fiecare dată când nu mai erați în imediata lui apropiere. Sau când nu mai dormea decât lipit de mami și tati.

Ah. Vremuri bune.

Am cercetat îndelung subiectul, am analizat simptomele existente în familia mea și am ajuns la o concluzie: sufăr de anxietate de separare. Și Marius, un pic, dar eu sunt în stadiu mai avansat.

Noi ne-am dorit să dormim împreună cu bebe și foarte rar am regretat decizia asta. Și oricum regretul nu a ținut mult. Are pătuțul ei verde și mic, unde doarme peste zi, dar noaptea ne înghesuim toți trei ca să ne ajungă pătura și să ne auzim respirând.

De ceva vreme observ că Micuța mea independentă preferă să doarmă în pătuțul ei. Se cere acolo seara, și adoarme ușor de cele mai multe ori. Dar cum eu am anxietate de separare, o pescuiesc când mă duc la culcare și o așez lângă mine, o pupăcesc și adorm ținând-o de mână. Marius la fel.

Dormitul împreună înseamnă că o simțim când se trezește, când visează urât, când se dezvelește, când vrea lapte și primul lucru dimineața ne cheamă și se suie pe noi să ne trezească. Înseamnă că mai savurăm un pic timpul cât e mică, o grămăjoară de om, că mai dormim lipiți de corpul ei cald, că o mai protejăm încă un pic, că mai furăm momente cu ea. Că dimineața îmi ia fața în mâini și mă trage să o pup. Că tălpițele ei se lipesc de burta mea și îmi amintesc că odată era toată ghemuită acolo în mine și abia așteptam să o cunosc.

Dacă o las să doarmă numai la ea în pătuț, o să plâng juma de noapte și o să mi se pară că s-a încheiat o etapă. O să mă trezesc non-stop să văd dacă e învelită, dacă e bine, dacă doarme bine, dacă nu cumva îi e și ei dor de mine.

Așa că aleg să o mai las un pic între noi doi, să mai întârzii un pic momentul, să mai îmi liniștesc sentimentele cu părul ei ciufulit împrăștiat pe perna mea și cu obrăjorii ei rozalii odihnindu-se rotunzi, mătăsoși și perfecți la câțiva centimetri de mine.

Așa îmi tratez eu anxietatea.

1 thought on “Anxietatea de separare și cum o tratez

  1. Hiuuuu…Îmi făceam griji ca sunt singura care sufăr de anxietate😊 acum pe bune, uneori chiar ne gândim sa îl mutam în pătuț ca nu prea ne ajunge plapuma…Dar mereu e mâine…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *